Călător prin lume si prin viață. Așa mi-a plăcut să fiu. Așa am ajuns să mă definesc.
La început credeam că e mai simplu să călătorești prin viață și mai greu, atât de greu, să călătorești prin lumea asta mare.
O excursie de la Iași pe Ceahlău, în două zile cu cortul părea cândva o aventură imensă. Apoi mersul la mare cu trenul. O călătorie de o noapte și-un pic, cu zile sau săptămâni de vacanță și plajă. Țara asta a noastră, cât de mare și minunată mi se părea! Le mulțumesc părinților mei că mi-au insuflat spiritul călător și mi-au oferit de de mic, șansa și bucuria de a merge mereu în excursii.
La 33 de ani am ieșit din țară pentru prima dată.
Atunci nici nu știam că aveam să trec de la călătoriile cu degetul pe hartă la cele adevărate. Cu rucsacul în spate în lumea asta uriașă. Am plecat în Norvegia. Am urmat cursurile și activitățile unei scoli pentru ”Cooperarea și dezvoltarea interumană”. Știu, sună pompos. Mai simplu, o școală pentru voluntari.
Era cea mai mare călătorie pe care o făcusem vreodată. Cel mai departe, cel mai frumos, cel mai înalt punct atins. Nu doar pentru că zburasem pentru prima oară cu avionul. Ci pentru că ”înaltul” avea să reprezinte viitorul meu. Culmile tuturor experiențelor. Și mai ales ridicarea mea din cutia în care am stat până atunci ascuns. Pentru mine ieșirea din Romania a coincis cu deschiderea universului. Redescoperirea lumii, a vieții, dar mai ales a noului eu.
Călătoria prin lume a devenit din acel moment un lucru pe care l-am învățat și perfecționat zi de zi.
Simplu și parte din normalitate.
Peste 40 de țari, pe patru continente. Lumea pare mică acum. Adevăratul rol al călătoriei prin lume a fost acela de a mă ajuta să trec mai ușor prin călătoria prin viață. Conștientizarea ei a venit odată cu vârsta. Probabil. A trecut prin etape plăcute și mai puțin plăcute, având să continue atât cât eu voi putea fi capabil să merg pe cărarea Sorții. Cu senin sau furtuni, orizontul e nemărginit.
Călătoria prin viață e călătoria descoperirii noului Eu.
Aceluiași eu cu părțile lui ascunse.
Cineva mi-a spus într-o zi că: ”N-ai fost o dată tu, tu ești mereu Tu. Chiar dacă acum privești prin tine, ești om cu toate cele umane. Și nu cred că există oglindă mai bună decât propriul suflet.
E greu, dar ai răbdare cu tine, ai încredere în sufletul tău. … Ai să te regăsești așa cum te știai…într-o zi”. Prin urmare, călătoria înseamnă descoperirea locurilor, oamenilor și sinelui meu așa cum îmi doresc eu să să fie.
Și călătoria mai înseamnă și libertate. Nu poți sa fii călător fără să fii plin de spiritul libertății.
Iar despre libertate, primul sentiment al eliberării din mine, în articolul următor.
Călătoria prin lume e doar primul pas.
Primul meu blog aici
